Inchiriatul – sa fie unul dintre trendurile noii generatii?

Probabil ca unii dintre voi i-ati auzit pe bunici, chiar si pe parinti ca ei cand nici bine nu au implinit 20 de ani aveau un loc de munca stabil, chiar si o garsoniera sau un apartament asigurat. Multi erau in relatii stabile, erau deja casatoriti sau mai aveau putin si faceau acest pas.

Femeile se imbracau mai tot timpul in cele mai elegante rochii, iar tocurile, oricat de micute ar fi fost ele, erau ceva banal, de purtat zilnic. Barbatii se imbracau, marea majoritate dintre ei, in camasi, iar blugii erau ceva iesit din comun, o abatere de la mersul normal al lucrurilor.

Iar noi, cei din prezent reprezentam la perfectiune opusul lor. Piata locurilor de munca e schimbatoare, nu stim ce ne poate rezerva ziua de maine, nu avem resursele necesare sa ne achizitionam nici macar o garsoniera intr-un oras mare si ne place confortul, de aceea ne imbracam nebuneste, netinand cont in totalitate de normele estetice.

Sa ai un coleg sau colega de apartament cu care sa imparti bucati mari din viata ta? Sa iti pui increderea aproape totala intr-un strain? Oh, astea erau scenarii de groaza pentru multi dintre inaintasii nostri. Pentru noi insa sunt realitati, care nu mai par asa de crude.

Simpla cautare a unor anunturi relevante pe Internet, pentru gasirea unor apartamente sau garsoniere de inchiriat Cluj, respectiv garsoniere de inchiriat Bucuresti e o adevarata provocare. Cine stie ce vom putea gasi, pana la urma?

Datorita portalului de anunturi imobiliare Compari Imobiliare, frica nu mai consta in veridicitatea anuntului, ci poate doar in cautarea persoanei ideale, cu care sa se imparta locul nou gasit. Pe acest site nu mai exista anunturile fara poze, foarte dubioase si nici binecunoscutele anunturi in care se ofera cazare gratis, in favoarea unor servicii usoare de menaj. Stiti la ce ma refer, macar o singura data ati dat peste asa ceva, din pacate.

De acum gata cu descrierile ciudate, in care nu se explica ce confort aduc respectivele imobile. Nu mai sunt doar niste litere, aruncate la intamplare, ca sa ocupe un spatiu liber. Veti vedea din prima ce beneficii veti avea daca alegeti un anumit loc si cu ajutorul instrumentelor puse la indemana de Compari Imobiliare veti putea compara preturile din acel oras, respectiv cartierul dorit. Tu, in calitate de chirias, nu vei mai fi expus ofertelor deloc convenabile, care par sa dea bine, dar nu sunt deloc asa cum te asteptai.

Pana la urma, asa e corect. In acest sens, Compari Imobiliare este intermediarul perfect dintre cele doua identitati si reuseste ca prin minune sa gaseasca o cale de echilibru, prin care sa respecte drepturile fiecaruia in parte, fara a afecta cealalta parte. Cam rar se intampla acest lucru, de aceea ar trebui apreciata pe deplin aceasta oportunitate oferita de Compari Imobiliare.

Garantia ca toate anunturile sunt corecte, fara exagerari sau cuvinte puse in plus, pentru impresionarea audientei, inseamna mult pentru orice chirias, ca mine, ca tine sau ca multi altii.

Meritam mai mult, iar aceasta platforma ne respecta drepturile! Pana ce ne cumparam singuri apartamente, ca parintii sau bunicii nostri, mai avem putin de asteptat. Pana atunci, trebuie sa ne oferim prilejul sa stam in conditii decente.

Leave a Reply

\